CANDIDATURA LA RECTORATUL UBB 2020-2024 - Programul ProUBB+

Descarcă programul de candidatură

MULTIMEDIA

Aici găsiți cele mai recente apariții publice/profesionale ale mele.

 

 

Mesaj de mulțumire adresat comunității UBB

Dragi colegi din UBB,

Am câștigat! Dar am câștigat împreună competiția la rectoratul UBB, Platforma ProUBB+, UBB – Universitate de clasă mondială (world-class) prin încredere și deschidere, fiind una larg participativă. Așa că tot împreună trebuie să mergem acum și să „refondăm cultural” UBB-ul, pe linia unei universități de clasă mondială!

La vot s-au prezentat 1438 de colegi din totalul de 1616 de cadre didactice/de cercetare/studenți din listele de vot, prezenţa ajungând la 88.99% (numărul voturilor valabil exprimate a fost 1403). Din cele 1438 de voturi exprimate, Platforma ProUBB+ reprezentată de mine a obținut 1026 de voturi (71.35%), iar profesorul Ioan Chirilă a obținut 377 de voturi. Mă bucur să văd, așa cum mă așteptam, că am câștigat la toate facultățile UBB (inclusiv cercetătorii ca unitate electorală separată), exceptând, cum era poate de înțeles, Facultatea de Teologie Ortodoxă; totuși, în ansamblul zonei teologice am obținut un vot majoritar al teologiilor reunite. De asemenea, din analizele noastre am obținut o susținere mare din zona studenților. Toate acestea mă onorează și mă responsabilizează.

Da, mă simt onorat și responsabilizat că ați hotărât să mă alegeți pe mine să reprezint acum ca rector comunitatea noastră academică – în care m-am format, am crescut și funcționez academic ca fiecare dintre noi -, amintindu-mi în acest context de rectorii UBB de după Revoluția din 1989 (pe care i-am cunoscut și personal) care ne-au reprezentat: Ionel Haiduc, Andrei Marga, Nicolae Bocșan și Ioan-Aurel Pop. 

Am votat (1) pentru o universitate de clasă mondială, adică o universitate clujeană care joacă pentru Transilvania și România după reguli europene/în mediul academic european, (2) pentru încredere în oameni, prin planul individualizat/personalizat de carieră, și (3) pentru deschiderea universității spre societate. Așa cum am anunțat, am plasat candidatura mea la funcția de rector al Universității noastre în paradigma unei universități de clasă mondială, care să exprime, totodată, valorile noastre fondatoare și virtuțile care consider că trebuie să le fie asociate – Tradiție (prin Bun-simț) și Excelență (prin Raționalitate/Înțelepciune) -, în spiritul umanist modern al încrederii și deschiderii, pentru a genera o cultură organizațională a solidarității și cooperării, într-un cadru instituțional dominat de etică, un cadru menit să susțină apoi cu onoare și curaj misiunea noastră universitară. În acest fel UBB devine prima universitate a țării – generatoare de caractere și competențe, de buni cetățeni, fiind o sursă de bunăstare bazată pe cunoaștere pentru Cluj, pentru Transilvania și pentru întreaga țară, un reper fundamental în știința și cultura națională – și, totodată, o universitate de referință la nivel internațional, promovând cultura română și contribuind la dezvoltarea unei civilizații umane bazate pe cunoaștere.

Adevărul este că, mizând pe încredere/sinceritate și speranță, refuzând ferm ideea promovată din anumite zone, potrivit căreia comunitatea UBB se teme de fapt de programul ProUBB+, dar nu o arată public, aveam mare încredere că vom câștiga! Am ajuns să cunosc bine spiritul UBB și oricând putem miza pe Traditio et Excellentia în esența lor, nu doar ca simple etichete! Începând din 2019 ne-am consultat și am trecut împreună de la posibil, la probabil și la certitudine atunci când mi-am depus candidatura în ianuarie 2020. Din ianuarie 2020 nesiguranța era legată mai ales de procentul cu care vom câștiga, lucru foarte important într-o construcție instituțională de anvergura celei pe care am propus-o. Victoria se întrevedea deja obiectiv din rata de participare la discuția celor două platforme în facultăți. De fapt nici nu putea fi altfel, deoarece, de-a lungul istoriei sale, când a putut alege neconstrânsă, comunitatea noastră a ales mereu excelența înțeleasă european, refuzând (1) un status quo generator de inerție, (2) o dezvoltare „organicistă” (care poate se întâmplă, poate nu) și/sau (3) excelența autoatribuită și/sau definită provincial, onorându-ne astfel motto-ul nostru academic: Traditio Nostra Unacum Europae Virtutibus Splendet!

Mă bucur că în acest context complicat, în care colegul profesor Ioan Chirilă este și un distins preot ortodox, puternic implicat în acțiunile instituționale ale bisericii, Biserica Ortodoxă și Facultatea de Teologie Ortodoxă din UBB au avut un comportament adecvat, neimplicându-se instituțional – așa cum le cerea de altfel onoarea și rolul teologic, misionar și social -, în condițiile în care creștini ortodocși existau și într-o platformă și în alta. Așadar, da, putem merge și construi împreună!

Mă bucur că presa clujeană și cea națională – cu câteva excepții (sper eu derivate din necunoaștere/dezinformare, nu din rea intenție) – au avut un comportament echilibrat, constructiv, critic-elegant și/sau neutru, de aceea putem merge și construi împreună deschiderea universității spre societate.

Așa cum am mai spus pe parcursul procesului electoral, avem acum posibilitatea de a conecta universitatea noastră cu dinamica academică europeană și de a ne continua parcursul în spațiul cultural și academic european din care, de drept, facem parte, scăpând astfel de logica recuperării decalajului în misiunea noastră universitară. Mă bucur că am înțeles cu toții îndemnul parafrazat – de comportamentul fiecăruia dintre noi depinde astăzi soarta academică a tuturor, a comunității UBB – și nu am riscat o irosire a potențialului nostru prin angajarea unor modele academice care nu corespund întocmai normalității lumii europene în care trăim. În plus, vechile practici academice electorale de afectare publică a demnității umane/personale și profesionale, derivate din mentalitatea veche totalitară și/sau politicianistă, s-au redus semnificativ în această competiție (rămânând mai mult ca excepții regretabile), iar prin votul nostru le putem în viitor refuza definitiv din cultura noastră academică, pentru a ne putea apleca apoi cu demnitate asupra misiunii noastre universitare dedicate studenților și cunoașterii/culturii umane. În cadrul acestei misiuni, voi fi garantul autonomiei și democrației universitare. Într-o universitate modernă, libertatea de gândire și libera căutare a adevărului nu pot fi îngrădite. Nu pot fi impuse linii de gândire și acțiune prin autoritarism. Universitatea noastră va rămâne un spațiu al libertății, al științei, al frumosului și al binelui, un spațiu al selecției/formării caracterelor și creativității/inteligențelor, pentru binele națiunii și, în general, al cunoașterii umane. Îmi doresc să generăm mecanisme instituționale prin care să valorificăm interesele/calitățile membrilor comunității noastre, astfel încât cooperarea și solidaritatea să derive din angajamentul liber al indivizilor autonomi, nu prin constrângeri rezultate din concentrarea puterii instituționale. Respectul și cordialitatea între slujitori/căutători ai adevărului se vor impune astfel, excluzând feudalismul universitar, spiritul de gașcă și interesele de grup. Îmi doresc să fiu un rector care creează și conservă contextul normalității, în care colegii se pot exprima academic, fără să trebuiască mereu să fie evaluați și ghidați și în care aleșii înțeleg că sunt reprezentanții, nu „șefii” noștri. Cred, așadar, în descentralizarea și distribuirea puterii instituționale, cu asumarea firească a responsabilităților asociate. Îmi doresc, pentru noi toți, un climat academic în care caracterul greu predictibil al lumii complexe de astăzi să fie văzut ca oportunitate de dezvoltare, nu ca pericol, iar recompensele și încrederea în oameni să înlocuiască vânarea greșelilor și acțiunile punitive ca prim reflex institutional.

Așa cum m-am angajat, programul ProUBB+ își propune să generalizeze mecanismele principale și experiențele testate în cadrul Institutului STAR-UBB la nivelul universității, alături de altele noi (1) printr-un demers strategic, dar non-directiv, (2) centrat pe performanță academică (didactică și științifică), dar în zona proximei dezvoltări și a satisfacției profesionale/calității vieții la locul de muncă/studiu, (3) cu aprecierea multiculturalității și recunoașterea diversității culturilor organizaționale din UBB, dar ancorate în modele internaționale specifice domeniului, (4) cu încurajarea diversității opțiunilor academice ale cadrelor didactice/de cercetare, dar definite clar și (5) cu angajamentul ca demersurile administrative să servească dezvoltarea, nu să o condiționeze.

Prin această alegere pe care am făcut-o împreună, putem intra în normalitatea vremurilor noastre, în care să putem merge și construi împreună!

În final, le mulțumesc colegilor implicați direct în platforma ProUBB+, comunității UBB mai largi care ne-a ales să o reprezentăm, comunității clujene/societății pentru interesul în acest eveniment al celei mai mari universități din România și rectorului UBB Ioan-Aurel Pop pentru eleganța și responsabilitatea instituțională de-a lungul întregului proces electoral. Făcând parte ca prorector din echipa rectorului Ioan-Aurel Pop, evident că nu vom avea o discontinuitate, ci o evoluție de pe o bază pe care am construit-o împreună în perioada 2016-2020.

În perioada 8-15 martie 2020 voi participa, la Bruxelles, la o serie de acţiuni ale European Research Council, planificate anterior comunicării rezultatelor la aceste alegeri, dar apoi, după încheierea formalităților de preluare a mandatului, mi-ar plăcea să inițiem în cultura noastră organizațională discursul de recepție al noului rector în fața comunității UBB. Am fost în facultăți pentru a obține susținerea voastră, iar acum îmi va face plăcere să vă invit la Rectorat (Aula Magna sau Auditorum Maximum) pentru a vă mulțumi pentru susținere și pentru a vă spune mai concret ce sper să facem împreună.

Cu prețuire,                                                                                                                 

Prof. univ. dr. Daniel David

3.03.2020


Varianta în limba maghiară (HU)


 

Mesaj înainte de alegeri - UBB

Alegeri Senatul UBB

Așa cum speram, Senatul UBB are de astăzi o conducere prezidențială „world-class”, noul președinte, ales cu o majoritate largă, devenind profesorul Florin Streteanu, decanul Facultății de Drept din UBB. Liniile și-au ales apoi vicepreședinții astfel: Conf. univ. dr. Simona Motogna (linia română, la propunerea președintelui); Conf. univ. dr. Kadar Magor (linia maghiară, la propunerea liniei); Lector. univ. dr. Christian Schuster (linia germană, la propunerea liniei). La rândul lor, senatorii sunt colegi/studenți responsabili, cu care UBB este deja pe drumul cel bun (indiferent de ce se va întâmpla la competiția pentru rector)! Felicitări tuturor! Chiar mă bucur mult…

Detalii: https://danieldavidubb.wordpress.com/2020/01/28/candidatura-la-rectoratul-ubb-2020-programul-proubb/

Dezbatere publică - TVR Cluj, 13 februarie 2020, ora 20.00

Dragi colegi, 
 
Vă invit să urmăriți prima dezbatere publică a candidaților la alegerile pentru poziția de Rector din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.
Dezbaterea va avea loc la TVR Cluj și va fi transmisă în direct începând cu ora 20.00, azi, 13 februarie 2020.

Dezbateri

Am citit cu atenție interviul colegului Profesor Chirilă (https://actualdecluj.ro/prefera-o-competitie-academica-nicidecum-una-politicianista-profesorul-ioan-chirila-trebuie-sa-stim-cum-sa-facem-binele-ca-sa-facem-bine/).

Părinte Profesor, atât Universitatea, cât și Biserica sunt peste noi și peste această candidatură la rectorat. Vă rog să reveniți la angajamentul nostru! Nu putem controla discuțiile mai aprinse între suporterii platformelor noastre, unele publice, dar noi trebuie să ne controlăm și să dăm un mesaj bun, de unitate, când ne exprimăm. Dvs. știindu-mă pe mine de atâția ani, dincolo de faptul că vă considerați un om bun și vă știți bine echipa, mi-ar fi plăcut să reacționați altfel la insinuările legate de politicianism ridicate de jurnalistă, paradoxal, tocmai la adresa mea (eu având în jur doar colegi UBB-iști), nu să le acceptați și pe alocuri chiar să le accentuați. Jurnaliștii au dreptul să formuleze cum doresc întrebările, dar noi suntem responsabili de modul în care răspundem. Eu aș fi făcut asta pentru dvs. și de dragul universității noastre.

La formularea dvs. făcută în continuarea ideii de politicianism la adresa mea „…însă a fost menținută și propunerea de a se face vizite electorale în cadrul facultăților, pentru a se sta de vorba cu cadre didactice și cu studenți. Eu nu am altă cale decât să mă supun prevederilor acestei metodologii, așa că voi face și eu aceste vizite …” suntem clar pe poziții diferite. Aceste discuții academice și colegiale la facultăți au avut loc și în 2012, și în 2016, și ele reprezintă un gest de respect față de comunitatea căreia ne adresăm. Eu nu mă supun ca o constrângere acestei reglementări, ci o îmbrățișez ca o oportunitate de a fi alături de colegi și studenți în acest demers. Pentru mine, discuțiile cu colegii în facultăți sunt o bucurie, înainte de a fi o obligație. Ele îmi oferă totodată ocazia de a afla la fața locului problemele și proiectele colegilor, de care voi ține cont pe viitor, indiferent dacă voi servi universitatea noastră ca rector sau altminteri. În fine, „electoral” e un termen peiorativ doar pentru dușmanii democrației; după cum bine știți, cuvântul e înrudit etimologic cu „alegerile” – adică esența exaltantă a democrației, inclusiv a celei universitare. Nu ne dorim niciunul dintre noi rectori eterni, ci vizăm un mandat limitat, obținut democratic, prin votul colegilor noștri. E deci firesc să îi întâlnim în cadrul facultăților unde predau și cercetează, să le expunem programele noastre și să îi ascultăm înainte de a le cere votul.

Despre alte lucruri în care vă pronunțați în interviu, cred eu fără a cunoaște bine realitățile UBB  – patentare, comunicarea cu presa, etc. -, vom discuta colegial, cu siguranță, în cursul dezbaterii. Să fim însă cu adevărat cum spunem că suntem: buni colegi, care prezintă comunității academice două programe din care aceasta va alege. Vom dezbate și dezbatem programele. Nu ați găsit și nu o să găsiți  în interviurile mele evaluări sau critici la adresa dvs. Vă invit să faceți la fel, ca să fim cu adevărat oameni buni. Ca psiholog, vă spun de dragul viitorului nostru comun că  insinuările – în care în aceeași frază prezentăm un atribut pozitiv al cuiva, pe care îl negăm imediat prin ce spunem – arată cu adevărat esența oamenilor, indiferent de cum încercăm noi să ne autoprezentăm. Așadar, să luăm aminte că aceste alegeri sunt și o oglindă a sincerității noastre. 

Apariții în presă

*NOTĂ: “Bătălie” este titlul pentru public dat de TVR Cluj! Angajamentul meu este că în acest caz vorbim însă de o competiție colegială, în care, indiferent de câștigător, în final trebuie să rămânem o comunitate academică în care fiecare are loc și este important.

Dezbaterea finală

Selecții din alte evenimente profesionale/publice

DESPRE MINE - O scurtă introducere

Daniel David

Profesor Universitar Doctor, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

MOTOURI:

  • Moto Programatic: Sapere aude! şi Per aspera ad astra!
  • Filosofia” de Viaţă Privată: De poţi…(Rudyard Kipling) şi My way (Frank Sinatra). De asemenea, mă regăsesc în Un om real (fără a fi membru PNL – acesta fiind şi Imnul PNL -, eu fiind apolitic, pur şi simplu îmi plac melodia şi mesajul său valoric despre ceea ce ar trebui să fie un Om!)

Daniel David (n. 23 noiembrie 1972, Satu Mare) este profesor „Aaron T. Beck” de psihologie clinică şi psihoterapie (ştiinţe cognitive clinice) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai și preşedinte al International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health. În prezent (2009-) este profesor asociat (adjunct professor) şi la prestigioasa instituţie medicală Icahn School of  Medicine at Mount Sinai, New-York, SUA şi directorul programului de cercetare la Albert Ellis Institute, New York, USA, un institut de referinţă la nivel internaţional pentru cercetarea şi practica în psihoterapie şi sănătate mintală. De asemenea, a fost membru al Scientific Review Group în Social Sciences în European Science Foundation. Din 2016 este prorectorul UBB pentru cercetare, competitivitate-excelenţă şi publicaţii ştiinţifice şi directorul executiv al Institutului STAR-UBB. În anul 2017 a fost ales preşedintele Asociaţiei Psihologilor din România.

Daniel David este unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de ştiinţă din România. Campania ziarului Cotidianul din 2005  l-a selectat în „Generaţia Aşteptată”, ca fondator de şcoală de psihologie clinică şi psihoterapie cognitiv-comportamentală. În 2007 a fost finalist al campaniei Clujeanul Anului", în 2010 a fost distins cu „Premiul Flacăra” pentru ştiinţă (Premiile Flacăra sunt unele din cele mai vechi şi prestigioase premii din media românească vezi aici), iar în 2012 a primit premiul „Constantin Rădulescu Motru” al Academiei Române (pentru o lucrare publicată la Oxford University Press). Campania ProTV/Gândul/PROSport/Sport.ro/Ziarul Financiar/Mediafax – „De Ce Iubesc România" (2012) – şi campania Realitatea TV – „Trezeşte România” (2012) – l-au avut ca invitat. Proiectul ziarului Adevărul (2013) l-a inclus în „Cei Mai Frumosi Români” şi a apărut de mai multe ori în ediţia de weekend a acestui jurnal, în relaţie cu activităţile proprii de cercetare (ex. psihoterapie/roboterapie, psihologia românilor). Foreign Policy România l-a inclus în anul 2013 în Top 100 „Oameni care mişcă ţara în direcţii bune”, pentru activităţile de cercetare/inovare. A fost consilier personal pentru cercetare/ştiinţă al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice (2005 şi 2016), iar în anul 2008, la propunerea autorităţii naţionale pentru cercetare ştiinţifică, a fost decorat pentru ştiinţă cu Ordinul Naţional pentru Merit în Grad de Cavaler.

 

Notă: Prezentare mea de aici (Home) a fost preluată din media şi/sau din mediul online, încercând să evit ca în introducerea mea iniţială să mă prezint formal eu pe mine însumi. Prezentări personale mai detaliate privind activităţile mele pot fi găsite în CV, inclusiv în unele din paginile şi/sau articolele Blogului propriu.

Descarcă CV

Informaţii Profesionale - Psihologie

2007
Present

Prof. univ. dr.

Universitatea Babeș-Bolyai

Profesor univ. dr. (conducător de doctorat), Şeful/Directorul Catedrei/Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din UBB (2007-2012), titularul profesurii internaţionale „Aaron T. Beck” (2007). Aaron T. Beck este profesor de psihiatrie la University of Pennsylvania, SUA, fondatorul terapiilor cognitiv-comportamentale. De asemenea, din 2008/2009, sunt profesor universitar (adjunct) la Mount Sinai School of Medicine, New-York, SUA și membru (diplomate) în Academy of Cognitive Therapy

2008
2012

Președinte

Comisia Naţională de Psihologie Clinică şi Psihoterapie

Preşedintele Comisiei Naţionale de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Colegiului Psihologilor din România (2008-2012)

2005
2012

Președinte

Colegiul Psihologilor din România, filiala Cluj

Preşedintele Colegiului Psihologilor din România, filiala Cluj (2005-2012)

2000
2012

Președinte

Asociaţia de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale

Preşedintele Asociaţiei de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România (2000/2001-2012)

2012
Prezent

Director pentru cercetare

Albert Ellis Institute, SUA

Supervizor/formator în psihoterapie raţional-emotivă şi cognitiv-comportamentală la Albert Ellis Institute, SUA

Informaţii Profesionale - Educaţie/Cercetare

2008
2012

Vicepreşedinte

Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior

Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (2008-2012)

2008
2014

Vicepreşedinte

Comisia Prezidenţială pentru elaborarea şi analiza politicilor în domeniile educaţiei şi cercetării

Vicepreşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru elaborarea şi analiza politicilor în domeniile educaţiei şi cercetării (2008-2014)

2008
2012

Președinte

Consiliul Cercetării Ştiinţifice

Preşedintele Consiliului Cercetării Ştiinţifice din UBB (2008-2012)

2005
2016

Consilier

Ministrul Educaţiei şi Cercetării

Consilierul personal pe probleme de cercetare al Ministrului Educaţiei şi Cercetării (2005/2016)

2001
Prezent

Coordonator

Educație și Cercetare

Am participat, în calitate de cooordonator de Pachete de Lucru, la demersuri naţionale care au stat/stau la baza reformelor şi legislaţiei în domeniul educaţiei şi cercetării

DETALII CONTACT

Universitatea Babeș-Bolyai, Str. Kogălniceanu 1, Cluj-Napoca, Cluj, România

contact@danieldavid.ro

www.danieldavid.ro

Trimite mai jos: